Ramayana – impresii după film
Nu vreau ca acest text să fie neapărat un review, ci pur și simplu un alt punct de vedere pentru cei care doresc să vizioneze filmul sau care l-au văzut deja.
Deși în ultimii ani nu am urmărit prea multe filme sau seriale, fiind atrasă de alte activități recreative, un film nou apărut pe marile ecrane mi-a stârnit interesul și am mers să îl văd. Este vorba despre Ramayana, inspirat din una dintre cele mai vechi și mai importante epopei ale mitologiei hinduse. Fiind pasionată de tot ce ține de textele vechi hinduse și vedice, nu puteam să lipsesc. Iată-mă acum, simțind nevoia să las în scris câteva gânduri despre percepția mea asupra lui.
Pe lângă faptul că este cea mai costisitoare producție din istoria cinematografiei indiene, prima parte a filmului este încărcată de minute lungi de lupte și bătăi, mai de care mai înfiorătoare, care mi-au dat noduri în stomac, nefiind fană a violenței.
Ravana
Apoi povestea s-a dezvoltat pe educația personajului Ravana, care, inițial cufundat în studiul textelor sfinte, ajunge după un tapas (meditație și asceză) de mii de ani în atenția zeului Brahma. Legea cosmică îl obligă pe zeu să apară și să îi îndeplinească o dorință, deoarece asceza lui Ravana atinsese o intensitate și o puritate spirituală de neegalat. Zeii nu pot refuza un devotat care a plătit prețul cerut prin penitență.
Așadar, Brahma îi îndeplinește dorința de a nu putea fi ucis de zei, demoni sau spirite cerești, fără a-i include pe oameni. În acest moment am sesizat o amplificare a orgoliului, deoarece Ravana îi considera pe oameni și pe animale (maimuțe, urși) ființe inferioare, complet neînsemnate. Brahma a văzut această aroganță și a acceptat dorința exact așa cum a fost formulată, știind că tocmai această omisiune îi va fi slăbiciunea fatală.
Ideea aceasta m-a dus cu gândul la ce se întâmplă acum pe cer. În Leu, semnul orgoliului și al nevoii de a străluci, se formează o conjuncție triplă între Marte (acțiunea), Jupiter (expansiunea, „mai mult, mai mare, mai sus“) și Nodul Sud (obiceiurile vechi de care ne agățăm fără să ne dăm seama). Iar acum suntem în faza ei balsamică, ultima fază a unui ciclu, cea în care ceva se apropie de final și ni se cere să lăsăm în urmă ceea ce nu mai servește.
Când energia acțiunii este amplificată de încrederea în sine, iar încrederea aceasta se sprijină pe un tipar vechi, apare ușor impresia că suntem de neatins. Exact asta i se întâmplă lui Ravana, se crede atât de superior, încât nici nu se gândește să se protejeze de oameni. Punctul lui orb devine exact locul pe unde cade. Nu mă surprinde deloc faptul că momentul premierei, a fost ales tocmai cu ocazia sărbătorii Luminii! (Dhanteras-Diwali) . Pentru mine, tema filmului și cerul acestei perioade spun că perioada aleasă pentru lansarea filmului, a fost aleasa foarte bine.
M-am întrebat de ce Brahma, unul dintre zeii supremi, a înzestrat cu atâtea calități o persoană care avea să facă mult rău în jur. Ravana este un personaj controversat: pe de o parte, un tiran arogant și plin de ego; pe de altă parte, un geniu, un rege care a adus prosperitate economică uriașă în Lanka (orașul era construit integral din aur) și un mistic incredibil de devotat.
Rama
Între timp se naște prințul Rama, personajul central al epopeii. Din punctul meu de vedere, Rama întruchipează cât se poate de clar natura pură și nealterată a Berbecului: curajos, excelent luptător, cu inițiativă. Pare a fi prototipul omului ideal, care respectă codul moral absolut (Dharma), indiferent cât de mari sunt sacrificiile personale.
El a trebuit să treacă prin toate suferințele umane: durerea exilului, foamea, oboseala și, cea mai mare dintre toate, agonia pierderii soției sale, Sita. Și el a fost înzestrat cu puteri divine, însă, așa cum este prezentat în film, nu se bazează pe ele pentru a-și rezolva problemele. Fiecare bătălie este câștigată prin disciplină, antrenament militar, tactică și puritate spirituală. Aici apare contemplarea și admirația mea față de perfecționismul său, față de un om care refuză să își piardă umanitatea și valorile în fața întunericului.
Momentul în care atrage atenția asupra sa este cel al ridicării arcului lui Shiva, făcută cu smerenie și devotament. Este prima aluzie clară la faptul că natura lui spirituală este superioară oricărei forțe fizice din univers.
Îl vedem pe Rama în diferite ipostaze: fiu devotat, soț iubitor, print pașnic și frate protector, pentru ca apoi să devină Rama războinicul, care se apără și curăță locurile de creaturile demonice care le bântuie.
Știam și din film că Rama este un avatar al lui Vishnu, a doua mare zeitate a trinității hinduse, la fel ca Krishna. Poate ați auzit mantra „Hare Krishna, Hare Rama“. Eu abia acum am realizat că cei doi au de fapt multe asemănări, dar nu voi insista asupra acestui lucru.
Cred că pentru un spectator modern sau necunoscător al mentalității vremii, decizia lui Rama de a pleca în pădure timp de 14 ani doar pentru că mama sa vitregă (Kaikeyi) i-a cerut acest lucru tatălui său poate părea greu de înțeles. Însă în epopee, acesta este momentul care definește măreția lui Rama, care a ales să renunțe la coroană și la confortul palatului pentru a proteja onoarea și cuvântul tatălui său. Nu a simțit nicio ură față de Kaikeyi, demonstrând o stăpânire de sine și o maturitate emoțională greu de egalat. M-a impresionat cu câtă blândețe îi spune că acceptă decizia ei și va merge în exil, dorind ca, la întoarcere, mama sa vitregă să fie prima care îl va hrăni.
Pe de altă parte, relația dintre Rama și fratele său, Lakshmana, este considerată în cultura hindusă etalonul iubirii frățești și al loialității pure. Dacă Rama este cel calm și calculat, Lakshmana este cel pasional, protector și gata să distrugă lumea dacă fratelui său i se face o nedreptate. Se spune că Lakshmana nu a fost doar un frate, ci însăși extensia trupului și a sufletului lui Rama, lucru bine reflectat în film.
Dharma
Am observat în dialogurile din film folosirea repetată a cuvântului Dharma. În limba sanscrită, Dharma este un termen extrem de complex, greu de tradus printr-un singur cuvânt. Înseamnă simultan datorie, ordine cosmică, moralitate, dreptate, adevăr și responsabilitate față de rolul pe care îl ai în societate și în familie. Practic, se manifestă prin alegerile libere pe care le facem în această viață. Deduc din film, așa cum explică Rama, că Dharma nu se măsoară în victorii de moment, ci în păstrarea echilibrului interior și cosmic pe termen lung. Furia, chiar și atunci când este justificată, poate întuneca judecata morală.
Dialogurile despre Dharma au fost adesea însoțite de muzică de fundal solemnă sau de prim-planuri intense, tocmai pentru a-l îndemna pe spectator, cred eu, să se întrebe: „Eu ce aș fi făcut în locul lui Rama? Mi-aș fi urmat datoria sau interesul propriu?“
Concluzie
Tehnologia efectelor vizuale este remarcabilă, iar muzica se potrivește foarte bine cu acțiunea. Apreciez toate detaliile de culise, dar pe mine m-au fascinat multe aspecte și mi-au dat de gândit.
În concluzie, recomand acest film tuturor pasionaților de mitologie, istorie sau filozofie orientală, precum și celor care caută o poveste clasică despre sacrificiu, onoare, loialitate și triumful binelui în fața egoului distructiv.
Vizionare plăcută!